Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, în luna februarie curent, 18 obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.
Potrivit ofiţerului superior din cadrul Serviciului geniu, maior Ivan Cornegruţa, în perioada respectivă, geniștii militari au executat opt misiuni de deminare. În urma acestora, au fost depistate și distruse proiectile de artilerie de calibru diferit, bombe de la aruncător și grenade de mână. Toate munițiile datau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sursa a menţionat că obiectele periculoase au fost descoperite în Chișinău,
Dubăsari, Ialoveni, Ștefan Vodă, Leova, Anenii Noi și Hâncești.
Cea mai mare cantitate de muniţii a fost găsită în orașul Ștefan Vodă, acolo unde a intervenit echipa Batalionului de Geniu ,,Codru’’, condusă de către maiorul Ion Golovei.
În urma lucrărilor de construcție a unei stații de alimentare PECO au fost
identificate și nimicite nouă proiectile de artilerie, o bombă de la aruncător, precum și o grenadă de mână F-1.
De la începutul anului, geniștii Armatei Naționale au executat 10 misiuni de
deminare și nimicit 20 de obiecte explozive.
ATENȚIE!
În sezonul lucrărilor agricole, posibilitatea de a descoperi obiecte explozive
neidentificate în sol crește.
Serviciul geniu al Armatei Naţionale face apel către populaţia Republicii Moldova ca, în cazul descoperirii unor elemente de muniţii:
– Să nu atingă muniţiile cu mâna sau cu alte obiecte;
– Să nu lovească sau să miște muniţiile
– Să nu demonteze focoasele sau alte elemente de la muniţii
– Să nu ridice, transporte sau să le introducă în diferite încăperi sau locuinţe.