O cetățeană a Iranului a fost prinsă cu un pașaport bulgar fals, în Aeroportul Chișinău

O străină s-a prezentat la trecerea frontierei de stat cu un pașaport bulgăresc falsificat. Din cercetările preliminare s-a stabilit că persoana este de fapt cetățeană a Iranului. Cazul a avut loc în Aeroportul Internațional Chișinău, în cadrul unei acțiuni comune între polițiștii de frontieră și ofițerii FRONTEX.

Astfel, printre pasagerii rutei ”Istanbul-Chișinău”, sosite în Republica Moldova în amiaza-zilei de 4 septembrie, s-a prezentat străina de 39 de ani.

În cadrul controlului de documente, echipa a ridicat suspiciuni asupra autenticității pașaportului prezentat de către aceasta, pretins a fi emis de Bulgaria.

În context, străina fost trecută în nivelul doi de control, ceea ce presupune verificări adiționale.

La cercetarea pașaportului, cu ajutorul tehnicii speciale, a fost constatat că acesta conține semne vădite de falsificare.

În plus, asupra femeii a fost găsit și un permis de conducere, emis de autoritățile bulgare pe numele unei persoane străine, care s-a dovedit de asemenea a fi falsificat.

În declarațiile ulterioare, străina s-a identificat ca fiind cetățeană a Iranului.

Cazul este în continuare investigat de polițiștii de frontieră din SPF Aeroportul Internațional Chișinău pentru infracțiunea de deținere și folosire a actelor oficiale false.

Total
0
Shares
Total
0
Share