Externe

O decizie a Rusiei ar putea crea ”penurii alimentare” pe plan mondial, critică FAO, OMC şi OMS

Pinterest LinkedIn Tumblr

Rusia, primul exportator mondial de grâu, îşi va suspenda exporturile de mai multe varietăţi de cereale (grâu, secară, orz şi porumb) până la 1 iulie, a anunţat duminică Ministerul rus al Agriculturii, citat de AFP și Agerpres.

Ţara decisese la începutul lunii aprilie să-şi limiteze exporturile de cereale la şapte milioane de tone până la 30 iunie, atrăgându-şi criticile organizaţiilor multilaterale, precum FAO, OMC şi OMS, care se tem că aceste restricţii în vreme de pandemie vor crea penurii alimentare.

Dar duminică, aceste cote fuseseră „epuizate în întregime”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Astfel, exporturile de cereale „vor fi suspendate până la 1 iulie 2020”, subliniază acesta.

Rusia este primul exportator mondial de grâu şi unul dintre principalii producători şi exportatori de cereale din lume.

Guvernul rus anunţase la jumătatea lunii martie că intenţionează să instituie restricţii în exporturi la anumite produse alimentare din cauza pandemiei de COVID-19 cu scopul de a asigura stabilitatea pieţei naţionale.

Această decizie riscă să facă să crească şi mai mult preţurile, deja ridicate: vineri pe Euronext, tona de grâu tindea să fie tranzacţionată cu 199 de euro la scadenţa lunii mai, iar tona de porumb, la cea din iunie, de 165, 75 euro.

Sursa: agerpres.ro

loading...

Comments are closed.