O delegație a Primăriei municipiului Ungheni a participat în Olanda la lansarea oficială a proiectului european RESUREXION – Dezvoltarea unei strategii de reziliență multilaterale pentru zonele urbane și bazinele hidrografice în fața condițiilor meteorologice extreme.
Evenimentul a reunit nouă parteneri din Uniunea Europeană, care colaborează pentru îmbunătățirea politicilor publice privind prevenirea și gestionarea riscurilor climatice, precum inundațiile și secetele, prin strategii integrate și cooperare interinstituțională.
Pentru Ungheni, proiectul reprezintă o oportunitate de a prelua bune practici europene și de a promova inițiative proprii în domeniul protecției mediului, gestionării apelor și dezvoltării urbane durabile. Printre obiectivele asumate de municipalitate se numără actualizarea Strategiei de Management al Riscurilor de Dezastre, dezvoltarea unui plan pentru transformarea orașului într-un „oraș burete”, capabil să absoarbă și să gestioneze eficient apele pluviale, precum și consolidarea colaborării internaționale în rețele dedicate rezilienței climatice.
Prin implicarea în RESUREXION, Ungheni își propune să devină un model de oraș sustenabil, adaptat provocărilor generate de schimbările climatice.