O echipă de experți ai Oficiului de Stat de Audit al Letoniei se află în vizită la Curtea de Conturi

În perioada 28-30 noiembrie curent, Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) găzduiește vizita experților din cadrul Oficiului de Stat de Audit (OSA) al Letoniei. Vizita se desfășoară în contextul proiectului de cooperare dintre instituțiile supreme de audit (ISA) din Letonia și Republica Moldova, în cadrul Programului UE și al Parteneriatului Estic, implementat de OSA al Letoniei.

Pe parcursul misiunii, expertele OSA al Letoniei, Lelde Dimante și Guna Krumina au avut mai multe întrevederi și ateliere de lucru cu echipa de responsabili din cadrul Curții de Conturi, implicați în proiectul de cooperare, în scopul schimbului de experiență în domeniul raportării și auditării bugetului de stat.

În cadrul vizitei a avut loc o sesiune de instruire cu auditorii CCRM, fiind abordate mai multe subiecte precum, planificarea anuală a auditului, principii contabile și controlul IT în auditul financiar, etc.

Expertele letone au împărtășit bunele practici instituționale aplicate de OSA al Letoniei, cu referire la auditul financiar al ministerelor și emiterea avizului asupra bugetului de stat. Schimbul de experiență a vizat planificarea auditului, alegerea temelor relevante, a echipei de audit, elaborarea planului anual de lucru și monitorizarea acestuia, planificarea proiectelor și a resurselor, aspecte ce contribuie la realizarea unui audit de calitate.

Menționăm că vizita a fost organizată în contextul inițiativelor de cooperare dintre cele două instituții, în scopul consolidării capacităților CCRM de efectuare a auditului bugetului de stat, precum și pentru a promova bunele practici internaționale privind raportarea bugetului de stat, în conformitate cu standardele internaționale în domeniu.

Total
0
Shares
Total
0
Share