Echipa națională de robotică urmează să ne reprezinte țara și în acest an la FIRST Global Challenge, o competiție globală de robotică la care participă peste 190 de echipe din întreaga lume. Patru tineri, care fac parte din echipa națională a Moldovei, au avut o întrevedere pe 29 august cu vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Cel din urmă a amintit că în 2022 echipa națională a cucerit o medalie de aur la competiție și s-a arătat sigur că „și de această dată vor avea reușite remarcabile”.
„Mult succes campionilor noștri la robotică la olimpiada din Singapore! Am avut un început de zi plin de inspirație. I-am cunoscut pe Nicolae Țurcanu, Cristian Romanciuc, Vladimir Corduneanu și Adrian Bandalac. Ei fac parte din echipa națională de robotică și se pregătesc, împreună cu mentorii Florin Cazac și Carolina Bondarciuc, să ne reprezinte țara la FIRST Global Challenge, o competiție globală de robotică la care participă peste 190 de echipe din întreaga lume, în Singapore”, a scris ministrul, pe rețelele de socializare – pe 29 august.
El a adăugat că „în fiecare an competiția abordează o temă care este foarte importantă la nivel global”.
„Tema pentru anul 2023 este „Hydrogen Horizons”, care încurajează echipele FIRST Global să își imagineze viitorul energiei și să creeze modalități mai durabile de asigurare cu resurse energetice planeta noastră”, a menționat oficialul.
Alaiba a precizat că de la debutul competiției, din 2017, echipa noastră de robotică a concurat în FIRST Global Challenge și a obținut nenumărate succese.