O ceartă dusă la extrem şi o crimă şocantă care a avut loc chiar în faţa copiilor lor. Vincenza a fost ucisă de soțul ei în bucătăria lor din Andria, Italia, scrie Observatornews.ro
În luna septembrie, cei doi sărbătoriseră 14 ani de căsătorie, însă de aproape o lună trăiau separaţi în aceeaşi locuinţă.
Şi-a omorât soţia în faţa copiilor
Imediat după ce a lăsat-o pe femeie într-o baltă de sânge, Luigi Leonetti a sunat la poliţie, dar şi la rude ca să anunţe ce a făcut. „Ne-a distrus viețile. Este rușinea noastră”, au mărturisit cei din familie. Italianul şi-a sunat şi fratele, după ce a înjunghiat-o pe partenera sa, în vârstă de 42 de ani,
„M-a sunat, dar nu am răspuns pentru că lucram. Cine știe dacă o omorâse deja”, a spus unul dintre frații lui. Acum toți sunt îngrijorați de copiii mici ai cuplului care într-o clipă și-au pierdut mama pentru totdeauna în mâinile tatălui lor care acum se află în închisoare. Cei doi micuți se aflau acasă la momentul evenimentelor și au fost preluați acum de psihologi de la centrul de traumatologie ASL Bat.
Când carabinierii au ajuns la casa de lângă drumul provincial 231, la trei kilometri de centrul orașului, Luigi Leonetti îi aștepta acolo. În casă, oamenii legii au găsit și presupusa armă a bărbatului, un cuțit pătat de sânge. Cercetările științifice dispuse de Parchetul Trani vor confirma dacă acesta este cel care a fost folosit pentru crimă.
Vincenza a fost găsită în bucărărie, într-o baltă de sânge. Trupul său a fost preluat de autorităţi în vederea autopsiei.Din primele informaţii, a fost înjunghiată de mai multe ori, până la moarte.
La aniversarea lor, perechea scrisese pe Facebook: „La mulți ani pentru noi care, în ciuda a o mie de dificultăți, reușim mereu să ieșim învingători. Familiei minunate pe care ne-am format-o și numeroaselor aventuri noi pe care le vom putea depăși”. Potrivit prietenilor și rudelor femeii însă, lucrurile nu mai mergeau bine între victimă și criminal. Se pare că și-a exprimat intenția de a-l părăsi.