O femeie din Italia s-a căsătorit cu ea însăși

O femeie din Italia s-a căsătorit cu ea însăși într-o ceremonie la care a purtat rochie albă de mireasă, a avut un tort de nuntă cu trei nivele, domnișoare de onoare și 70 de invitați, scrie BBC News.

„Cred cu tărie că fiecare trebuie să ne iubim pe noi înșine în primul rând”, a declarat Laura Mesi, o antrenor de fitness de 40 de ani. „Poți avea o nuntă de basm chiar și fără prinț”.

Ceremonia nu are o pondere legală, dar italianca face parte dintr-un grup care crește tot mai mult de la o zi la alta, numit „sologamie” și care este răspândit în mai multe țări din lume. Susținătorii unor astfel de ceremonii spun că este vorba de iubirea de sine și de acceptarea lor într-o societate rezervată în primul rând cuplurilor.

Laura din Italia spune că ideea acestei nunți i-a venit în urmă cu doi ani, după ce a încheiat o relație de 12 ani.”le-am spus prietenilor și familiei că, dacă nu-mi voi găsi partenerul de suflet până la împlinirea vârstei de 40 de ani, mă voi căsători cu mine”, a declarat ea.

Ea mai spune că este prima femeie din Italia care a făcut o ceremonie solo după ce în luna mai, un bărbat, Nello Ruggiero, a spus „da” într-o ceremonie similară la Napoli.

În întreaga lume sunt multe persoane care apelează la astfel de gesturi. În Japonia există o agenție de turism care oferă ceremonie nupțiale pentru femei singure din 2014. De asemenea, în Statele Unite, un site numit I Married Me oferă truse pentru organizarea ”auto-nunților”, iar în Canada, o agenție numită Marry Yourself Vancouver, organizează ceremonii pentru persoanele singure. „Singur este noul normal. Sărbătoriți-vă statutul solo!”, se arată pe site-ul acestora.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share