Procuratura municipiului Chișinău a anunțat condamnarea unei femei, în vârstă de 35 de ani, originară din raionul Nisporeni, pentru comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane în scop de exploatare sexuală.
Potrivit Procuraturii, inculpata a recrutat, transportat și adăpostit o persoană adultă, fără consimțământul acesteia, obligând-o să presteze servicii sexuale contra plată prin răpire, înșelăciune și abuz de poziție de vulnerabilitate. Victima a fost supusă agresiunilor fizice, amenințărilor cu moartea și acuzațiilor false pentru a fi constrânsă să continue activitatea, fiind transportată cu forța în Chișinău și exploatată în mai multe apartamente închiriate pe termen scurt.
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, inculpata a fost condamnată la 6 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis destinat femeilor. Totodată, i s-a aplicat o pedeapsă complementară de 5 ani, constând în privarea dreptului de a ocupa funcții sau desfășura activități ce implică transportarea sau angajarea persoanelor peste hotarele țării.
”Inițial, fapta a fost calificată drept proxenetism, însă, pe parcursul judecării, s-a stabilit componența infracțiunii de trafic de ființe umane”, a precizat Procuratura. Inculpata și-a negat vinovăția și are antecedente penale.
Ancheta a arătat că inculpata folosea platforma online ”Badoo” pentru a crea anunțuri în numele victimei, transportând-o ulterior cu taxiul la diferite adrese, colectând sumele obținute din prestarea serviciilor sexuale, între 50 și 100 de euro per întâlnire.