Lifestyle

O femeie însărcinată și-a salvat soțul din fălcile unui rechin. A văzut cum apa începe să se înroșească și a acționat

Pinterest LinkedIn Tumblr

O femeie însărcinată și-a salvat soțul din gura unui rechin în apele din apropierea coastei statului american Florida, relatează CNN.

Aflați într-o vacanță de familie în Florida, soții Dukes-Eddy, acompaniați de câțiva membri ai familiei, au hotărât să înoate în apele oceanului. La puțin timp după ce a intrat în apă, însă, Andrew Eddy a fost atacat de un rechin. Soția sa însărcinată a văzut aripa rechinului dar și cum apa începe să se înroșească, se arată în raportul departamentului de poliție din comitatul Monroe.

Conform martorilor oculari, rechinul, descris ca fiind din specia rechinului-taur, cu o lungime între 2,4 și 3 metri, s-a lovit de Eddy și l-a atacat imediat, mușcându-l de umăr. Fără să stea o clipă pe gânduri, soția sa, însărcinată, s-a aruncat în apă și a reușit să își salveze soțul de atacul rechinului. Bărbatul a fost imediat transportat cu un elicopter la un spital din Miami, iar rana provocată a fost calificată de medici drept „gravă”. Nu au mai fost raportate alte atacuri de rechini în zonă, deși mai multe persoane se aflau în apă la acel moment.

Sursa: DIGI24

Citește și: Un surfer a fost ucis de un rechin alb în Australia

loading...

Comments are closed.