O grupare specializată în trafic ilicit de droguri a fost anihilată de oamenii legii. Suspecții vindeau marijuana, ecstasy și amfetamină

Activitatea ilegală a unui grup infracțional specializat în trafic ilicit de droguri, constituit din șase membri, cu vârstele cuprinse între 22 și 42 de ani a fost deconspirată de către ofițerii Direcțiilor Criminalitate Organizată și Investigații „Nord”  ale INI, în comun cu angajații Inspectoratelor de poliție Ungheni și Fălești, sub conducerea PCCOCS, transmite Telegraph.md

Activitatea criminală a grupului de persoane implicate în realizarea drogurilor a fost documentată din anul 2019 până în prezent. În urma măsurilor speciale de investigații, oamenii legii au stabilit că suspecții vindeau diferite tipuri de droguri în zona de nord a țării.

În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate marijuană, 2870 de euro, peste 100 mii lei, telefoane mobile, aparate pentru mărunțirea și cântărirea drogurilor.

Reținerile au fost realizate cu suportul angajaților BDS ”Scorpion” a Unității Militare-1003.

Pentru trei învinuiți a fost aplicat arestul preventiv, iar trei sunt cercetați în stare de libertate.

Dacă le va fi dovedită vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani închisoare. În continuare oamenii legii întreprind acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat ori au favorizat comiterea infracțiunii.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share