Doi bărbați se află sub urmărire penală pentru violul unei minore de 16 ani. Totodată un polițist, în prezența căruia a fost săvîrșită infracțiunea, va fi judecat pentru complicitate la comiterea infracțiunii.
Incidentul a avut loc la o discotecă din România, scrie impacttv.md. Inculpații erau familiarizați cu victima. Au adus-o în mașină sub pretextul de a o conduce acasă. Tinerii au amenințat fata, iar ulterior au dus-o la marginea unei păduri și au violat-o fără milă.
„Infracțiunea a fost comisă în prezența unui al treilea complice, un polițist. Imediat după incident, victima a apelat la poliție, iar în curând suspecții au fost reținuți și a fost deschis un dosar penal. Procurorii continuă urmărirea penală”, declară procurorii.
Se presupune că fata, dar și suspecții s-ar fi aflat sub influiența băuturilor alcoolice. Iar cei doi tineri ar fi fost prieteni cu polițistul, fapt pentru care el nu a raportat acest incident superiorilor săi.
Minora a reușit să scape din mâinile agresorilor, după ce aceștia s-ar fi urcat în mașină pentru a consuma băuturi alcoolice. Imediat, fata a fugit de la fața locului și s-a dus direct la poliție unde a reclamat totul.
Violul, comis de două sau mai multe persoane, se pedepsește cu până la 12 ani de închisoare în Romania.