O nouă „Super-Terra”, descoperită la doar 28 de ani-lumină de Pământ. Ar putea avea condiții favorabile pentru apă lichidă

O nouă „Super-Terra”, descoperită la doar 28 de ani-lumină de Pământ. Ar putea avea condiții favorabile pentru apă lichidă
EnglishFrançaisРусский

Astronomii au descoperit o nouă exoplanetă aflată la doar 28 de ani-lumină de Sistemul Solar, care ar putea avea condiții favorabile existenței apei lichide, informează telegraph.md, cu referire la Libertatea.ro

Denumită ”Gliese 48 b”, planeta este de peste opt ori mai masivă decât Terra și orbitează în zona locuibilă a unei stele pitice roșii, potrivit unui studiu publicat în revista ”Open European Journal on Variable Stars”.

Gliese 48 b face o rotație completă în jurul stelei sale în doar 39,6 zile terestre. Deși se află foarte aproape de aceasta, steaua este mult mai mică și mai rece decât Soarele, ceea ce face posibil ca planeta să primească o cantitate de energie compatibilă, teoretic, cu existența apei în stare lichidă.

Planeta a fost identificată indirect, după influența gravitațională exercitată asupra stelei-gazdă. Descoperirea este rezultatul a aproape 15 ani de observații realizate cu instrumentele CARMENES și HIRES, completate de date colectate de satelitul TESS al NASA.

Cercetătorii subliniază însă că prezența planetei în zona locuibilă nu înseamnă că aceasta găzduiește viață. În prezent, nu se cunosc detalii despre atmosfera lui Gliese 48 b, iar existența apei lichide depinde de compoziția și caracteristicile acesteia.

Datorită distanței relativ mici față de Pământ, Gliese 48 b este considerată o țintă importantă pentru observațiile viitoare. Telescopul spațial James Webb și viitoarele observatoare terestre ar putea analiza atmosfera planetei și ar putea oferi noi informații despre potențialul său de a susține condiții favorabile vieții.

Gliese 48 b se alătură celor peste 6.300 de exoplanete confirmate până în prezent, fiind una dintre cele mai promițătoare candidate pentru studiul lumilor aflate în afara Sistemului Solar.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share