O nouă tulpină, mai infecțioasă, a virusului mpox a fost descoperită pentru prima dată în Germania, relatează Sky News, care citează autoritățile medicale din această țară.
Institutul Robert Koch, însărcinat cu control bolilor în această țară, a comunicat, marți, că „monitorizează situația îndeaproape și își ajustează recomandările, dacă este necesar”. Institutul a precizat că purtătorul noii variante a mpox s-a infectat în străinătate, dar nu a precizat unde anume.
Un prim caz de mpox în afara Africii, țara de origine a acestui virus, a fost confirmat în Suedia în luna august. Alte două cazuri au fost raportate în Thailanda și în India la începutul acestei luni.
În urma acestei evoluții, Organizația Mondială a Sănătății a declarat răspândirea crescândă a acestei boli drept urgență de sănătate globală, pentru a doua oară în doi ani.
Această țară a raportat 5.399 de cazuri și 25 de decese până în data de 15 septembrie. Tot acolo au fost confirmate alte aproape 800 de cazuri de mpox în ultimele patru săptămâni. 18 din cele 55 de țări africane au pe teritoriile lor focare ale bolii. Mpox se răspândește în principal prin contactul cu persoane infectate, inclusiv prin relații sexuale.
Simptomele comune includ o erupție cutanată sau leziuni pline de puroi, care pot dura între două și patru săptămâni. Boala este deseori însoțită de febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, energie scăzută și ganglioni limfatici umflați. În unele cazuri, infecția poate duce la deces.
În prezent, nu există niciun tratament specific autorizat medical, însă a fost dezvoltat un vaccin cu două doze pentru a proteja împotriva virusului.