O patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a raportat, în noaptea de 19 noiembrie 2025, detectarea sunetului unui aparat de zbor neidentificat, asemănător unei drone, la aproximativ 2000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți (Republica Moldova) – Lesnoe (Ucraina). Potrivit informațiilor inițiale, aparatul de zbor s-ar fi deplasat la o altitudine de până la 100 de metri, pe traseul Alexandrovca (Ucraina) – Săiți (Republica Moldova), după care și-ar fi schimbat direcția spre Tocuz și Opaci.
Poliția de Frontieră a informat imediat partea ucraineană, care a confirmat observarea, pe teritoriul Ucrainei, a unei drone fără încărcătură explozivă. Aparatul de zbor a dispărut ulterior de pe radarul autorităților ucrainene. Ministerul Apărării al Republicii Moldova nu a confirmat survolarea spațiului aerian național.
În baza informațiilor recepționate, instituțiile abilitate au inițiat măsurile procedurale prevăzute de legislația în vigoare. Zona pe unde ar fi trecut drona este verificată în continuare, însă până în acest moment nu au fost identificate obiecte care să prezinte riscuri pentru siguranța cetățenilor.
Poliția de Frontieră anunță că rămâne în contact cu instituțiile naționale și cu partenerii internaționali și continuă să asigure supravegherea și securitatea frontierei de stat și a cetățenilor Republicii Moldova.