O femeie în vârstă de 78 de ani din Norvegia, Grethe, care a câștigat la începutul anului 2024 jackpot-ul Euromillions de 120 de milioane de euro, mai are la finalul lui 2025 doar 38 de milioane de euro.
Grethe susține că nu a cheltuit bani pentru ea, ci a făcut numeroase donații către ONG-uri și asociații implicate în lupta împotriva cancerului de sân.
De asemenea, pensionara a investit o parte din câștig în înființarea unei companii care oferă cursuri de perfecționare în diverse domenii.
”A fost un an foarte special, plin de emoții. De fapt, probabil că niciodată nu am plâns atât de mult ca atunci când am aflat că am câștigat”, a declarat aceasta.
”Obiceiurile mele zilnice sunt aceleași ca înainte, chiar dacă nu mai trebuie să fiu atentă la preț. Dar, în ceea ce privește achizițiile mai mari, am fost probabil puțin mai puțin economă”, a adăugat femeia.