O româncă se află în stare gravă în urma unei explozii petrecute la Roma

O româncă în vârstă de 50 de ani este în stare critică după o explozie care a avut loc luni seara într-o suburbie din Roma, potrivit presei locale. O clădire cu trei etaje s-a prăbușit aproape în totalitate după deflagrația cauzată de o butelie cu gaz defectă, relatează Digi24.ro

Trei persoane, între care un copil de 4 ani, au fost prinse sub dărâmături și numai datorită intervenției rapide a pompierilor ele au fost salvate. Salvatorii caută acum și alte persoane care ar fi putut fi prinse sub dărâmături.

Românca a fost transportată în stare critică la spitalul Sant’Eugenio din Roma. Celelalte persoane rănite sunt o italiancă și fiica ei în vârstă de patru ani.

„Un dezastru, clădirea a fost distrusă complet. Vom avea grijă ca aceste persoane să primească un adăpost în cel mai scurt timp” a declarat primarul din Marino.

Citește și: FOTO // SCENE DE GROAZĂ într-un oraș ucrainean: O femeie și-a omorât copila de 11 ani, după care a ieșit goală în oraș cu capul fiicei într-o sacoșă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share