O sectă cu viziuni extremiste din Hîncești a ajuns în vizorul Poliției

Poliția Republicii Moldova a inițiat o anchetă privind activitatea unei secte religioase cu viziuni extremiste, care ar fi apărut recent pe teritoriul țării. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui Cernăuțeanu, investigațiile au fost lansate din inițiativa Poliției, în urma apariției unor informații îngrijorătoare privind activitatea grupării religioase, care își are baza în satul Stolniceni, raionul Hîncești. Gruparea este condusă de soții Dumitru Mihăilă, autoproclamat „Mitropolit, Mare Cneaz al întregii Moldove Teognost”, și Zinaida Mihăilă, care se autointitulează „Marea Cneaghină a întregii Moldove, Egumena Teofania”.

Reprezentanții Poliției au vizitat deja familia care conduce cultul, iar până în prezent nu au fost identificate amenințări directe la adresa siguranței cetățenilor. Cu toate acestea, autoritățile continuă să monitorizeze situația.

Secta, care operează sub denumirea „Biserica Ortodoxă Rusă – Imperiul Țarist”, are peste 500 de adepți, care sunt obligați să renunțe la bunurile personale în favoarea organizației. Sediul central al grupării se află în locuința familiei Mihăilă din satul Stolniceni.

Potrivit autorităților, scopul declarat al organizației este formarea unui „quasi-stat” numit „Rusia Treimică”, care ar urma să includă, conform liderilor sectei, Rusia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova și alte foste republici sovietice.

Activitatea acestei grupări este interzisă în Rusia și Belarus, unde liderii sunt acuzați de propagandă teroristă și formarea unei organizații extremiste care atentează la drepturile și libertățile cetățenilor. În Belarus, a fost inițiat și un dosar penal împotriva membrilor cultului.

Poliția Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să manifeste vigilență și să raporteze orice activitate suspectă legată de asemenea structuri cu caracter religios sau ideologic radical.

Total
0
Shares
Total
0
Share