Un incendiu a izbucnit în noaptea de 3 spre 4 iunie la uzina de motoare Avtodizel (YaMZ) din orașul Iaroslavl, Rusia, distrugând un atelier de producție a motoarelor cu 12 cilindri, informează The Moscow Times. Flăcările au cuprins o suprafață de 400 de metri pătrați, iar intervenția pompierilor a durat peste o oră și jumătate. Potrivit Ministerului rus pentru Situații de Urgență, nu au fost înregistrate victime, însă cauza incendiului nu a fost dezvăluită.
Uzina YaMZ, unul dintre cei mai mari producători de motoare diesel și cutii de viteze din Rusia, a fost inclusă în mai 2024 pe lista sancțiunilor impuse de SUA, pentru livrări de motoare către armata rusă.
Incidentul are loc la doar o zi după o explozie și un alt incendiu la Uzina de motoare Zavolzhye (ZMZ), din regiunea Nijni Novgorod, unde un camion cu o cisternă a luat foc într-un atelier cu substanțe chimice. ZMZ are o istorie de colaborare cu autoritățile ruse în dezvoltarea de motoare multifuncționale, inclusiv pentru vehicule militare.