Octavian Țîcu a fost ales președinte al PUN. Primele declarații făcute de politician

Noul lider al PUN, Octavian Țîcu, a oferit în exclusivitate pentru Radio România Chișinău primele declarații după ce a fost ales în noua sa funcție, transmite Radio Chișinău.

„După ce am anunțat că plec din Blocul ACUM, nu a fost o surpriză că mă voi lansa într-un proiect unionist, problema era să-mi lansez un partid sau să accept platforma politică a unui partid deja existent. Experiența prin care am trecut cu Partidul Unității Naționale în campania electorală pentru Primăria Chișinău a fost una care m-a încurajat și m-a determinat să iau decizia de a conduce Partidul Unității Naționale din mai multe considerente. Și echipa pe care am construit-o acolo și echipa cu care am lucrat, și oamenii care au fondat Partidul Unității Naționale m-au convins că este necesară o consolidare a forțelor unioniste și eu cred că Partidul Unității Naționale devine principalul partid care va coagula electoratul de centru-dreapta al R. Moldova pentru că noi nu vorbim doar de unioniști. Partidul Unității Naționale va avea o doctrină creștin-democrată care, împreună cu idealul de reântregire cu România vor fi cele două piloane ale acțiunilor politice ale PUN-ului. Unionismul, în sfârșit, își reia locul firesc în cadrul unei formațiuni politice care va capta electoratul cu opțiuni pro-românești și pro-europene”, a declarat Octavian Țîcu.

Referitor la primele acțiuni pe care le va întreprinde în calitate de lider al PUN, Octavian Țîcu a declara că chiar săptămâna viitoare va efectua vizite în mai multe orașe mari europene, cum ar fi Varșovia sau Torino unde se va întâlni atât cu concetățenii noștri, cât și cu reprezentanți ai partidelor afiliate doctrinar formațiunii pe care o conduce. „Lumea trebuie să cunoscă noua imagine a partidului, oamenii noi care vor veni. Va fi o construcție politică cu totul deosebit, oameni de calitate, oameni care chiar merită să fie în partide politice și să promoveze ideea de reîntregire cu România”, a subliniat Octavian Țîcu.

El a mai menționat că se va acționa în vederea extinderii organizațiilor teritoriale ale partidului, precum și în vederea consolidării poziției în Parlament, pentru a nu a avea doar un reprezentat.

Menționăm că Octavian Țîcu a fost ales astăzi în calitate de președinte al PUN în cadrul celui de-al doilea Congres extraordinar al formațiunii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share