Octavian Țîcu și Iurie Reniță sunt primii pe lista PUN

Octavian Țîcu, Iurie Reniță, Ana Guțu și Alexandru Arseni sunt primii pe lista electorală a Partidului Unității Naționale. Liderul PUN Octavian Țîcu spune că formațiunea merge la alegeri pe cont propriu, iar singurul bloc electoral pe care l-ar fi acceptat ca alternativă ar fi unul dintre PAS, Platforma DA și PUN, transmite ipn.md

Țîcu spune că au existat discuții cu celelalte formațiuni unioniste în vederea conjugării eforturilor la anticipate, însă, într-un final, membrii partidului au decis ca formațiunea să meargă pe cont propriu la alegeri.

„Am discutat cu Vasile Costiuc, au fost și cei de la AUR. Ulterior, am discutat cu toți președinții organizațiilor teritoriale, avem 26 de președinți, părerile au fost diverse, dar noi suntem un partid democratic și facem așa cum decide majoritatea, așa se întâmplă ”, a spus Octavian Țîcu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8

De asemenea, Octavian Țîcu spune că respinge ideea unui bloc electoral cu Platforma DA, formațiune despre care spune că nu și-ar dori Unirea Republicii Moldova cu România.

„Noi am fost adepții unei singure alternative de bloc electoral, PAS-Platforma DA-PUN. Doar cu Platforma DA nu are sens. Unde este scris la Platforma DA că este un partid unionist, a cărui plan explicit este reîntregirea cu România? Platforma DA este un partid care își are propriile schelete”, a mai spus Octavian Țîcu.

Total
0
Shares
Total
0
Share