ODA a aprobat 260 de credite agricole de urgență

În perioada 1 martie – 15 mai 2024, potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) au fost recepționate 263 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență. Dintre acestea, 260 au fost aprobate, iar cei mai mulți solicitanți sunt din raionul Cantemir.

Acest instrument financiar este conceput pentru agricultorii micro și mici care cresc cereale.

Astfel, agricultorii pot obține credite cu o valoare maximă de 500 000 lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%.

Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei a căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor Băncii Naţionale din Moldova (BNM).

Pentru a beneficia de acest credit, agricultorii se vor adresa băncilor comerciale, până pe 31 mai 2024. Solicitările agricultorilor sunt evaluate conform procedurilor individuale ale băncii.

Total
0
Shares
Total
0
Share