OFICIAL // 1054 lei lunar – cuantumul minim al ajutorului de șomaj pentru cei care o să-și piardă locul de muncă în perioada stării de urgență

Comisia Situații Excepționale, prezidată de premierul interimar desemnat de președintele Maia Sandu, a permis astăzi subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă înregistrarea persoanelor care nu întrunesc condițiile de a primi statut de șomer, conform Legii nr. 105/2018, dar care și-au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgență, în legătură cu situația pandemică (situație confirmată printr-un certificat al angajatorului la care a lucrat) și stabilirea pentru aceste persoane, din ziua depunerii cererii, ajutorul de șomaj în mărime de 1054 lei lunar, dacă întrunesc următoarele condiții:

1. nu sunt angajate oficial, în baza contractului individual de muncă sau contractului de prestări servicii;
2. nu dețin o patentă de întreprinzător individual;
3. nu sunt fondatori, asociați sau administratori ai unei persoane juridice cu scop lucrativ sau nu sunt întreprinzători individuali, cu excepția celor aflați în proces de insolvabilitate, lichidare, inactivi sau care nu generează venituri în ultimele 12 luni premergătoare datei înregistrării, fapt confirmat prin mențiunile respective în Registrul de stat al unităților de drept, ProgramulIntegrat de Gestiune a Dosarelor sau sistemele informaționale ale Serviciului Fiscal de Stat;
4.nu realizează venituri la momentul emiterii deciziei de stabilire a ajutorului de șomaj;
5. nu sunt studenți la una dintre instituțiile de învățământ, cu frecvență la zi;
6. nu au statut de pensionar.

Corespunderea solicitanților condițiilor stipulate la subpct. 1, 2 și 3 este confirmată de către subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, în baza interconexiunilor cu sistemele Informaționale ale altor instituții, iar corespunderea solicitanților condițiilor stipulate la subpct. 4, 5 și 6 este confirmată de către aceștia printr-o declarație pe proprie răspundere.

Ajutorul de șomaj pentru persoanele menționate se acordă în limita mijloacelor financiare disponibile, iar în cazul în care cheltuielile respective vor depăși limita mijloacelor financiare disponibile, acestea vor fi propuse și aprobate la rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021.

Ajutorul de șomaj se achită de către Casa Națională de Asigurări Sociale, în baza listei șomerilor cărora Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă le-a stabilit dreptul la ajutor de șomaj în perioadastării de urgență.

Dispoziția integrală a CSE poate fi citită aici.

Total
0
Shares
Total
0
Share