Oficial! Câți cetățeni cu drept de vot sunt în fiecare raion din Republica Moldova?

InnoVoter, primul laborator de creație în domeniul electoral din Republica Moldova, iurie cecan, alina rusu, cec, comisia electorala centrala 

Comisia Electorală Centrală a venit astăzi cu o precizare prin care a anunțat numărul oficial de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor. Astfel, conform cifrelor de care dispune CEC-ul la data de 10 decembrie este de 3 265 997. Din acest număr, 52.66% sunt femei, iar 47.34% – bărbați.

Din numărul total, doar 2 824 874 de cetățeni cu drept de vot sînt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II (vedeți tabelul de mai jos). Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (210890 de persoane) și cetățenii cu drept de vot avînd domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova (230233).

Menționăm că în baza datelor prezentate de către Agenția Servicii Publice, în Registrul de stat al populației se atestă 99598 de cetățeni ai Republicii Moldova cu vîrsta peste 18 ani, care au emigrat autorizat peste hotarele țării.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share