OFICIAL: Cele 5 subiecte care au fost discutate astăzi la Președinție

Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Ion Chicu au discutat astăzi cinci chestiuni importante care vizează aspecte ale reglementării crizei provocate de pandemia COVID-19, transmite Telegraph.md

În primul rând s-a discutat asigurarea, fără întârziere, a pensiilor, ținând cont de faptul că cetățenii în etate fac parte din grupul de risc major de infectare. Este necesar de prevenit aglomerarea pensionarilor în instituțiile de stat, din care motiv s-a propus ca pensiile să fie transferate pe cardurile bancare, iar în lipsa acestora – să fie elaborat un grafic în care persoanele în etate ar putea veni să-și ridice pensiile, iar poliția ar asigura controlul pentru a preveni formarea cozilor în instituțiile respective.

Cel de-al doilea subiect a vizat măsurile de control asupra realizării regimului de carantină. Igor Dodon a menționat faptul că forțele Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova fac față sarcinilor ce le sunt impuse, constatându-se, totodată, și pregătirea subdiviziunilor Armatei Naționale, în caz de înrăutățire a situației.

Cel de-al treilea subiect din agendă a fost asigurarea lucrărilor agricole de primăvară. În acest scop, s-a decis reluarea, de la 23 martie, a activității magazinelor de materiale agricole și de piese auto pentru tehnica agricolă, precum și a magazinelor de produse chimice de uz casnic, pentru asigurarea necesităților cetățenilor și a instituțiilor cu soluții dezinfectante.

Al patrulea punct care a fost discutat ține de menținerea în continuare a carantinei în instituțiile de învățământ și majorarea numărului de școli care au trecut la procesul de studii la distanță. În prezent, aproximativ 30-35% din numărul cadrelor pedagogice din țară sunt instruite pentru a putea activa on-line, însă aceasta se referă în special la Chișinău, de aceea s-a pus drept scop extinderea acestei practici pe tot teritoriul Moldovei.

Ce-a de-a cincea chestiune a vizat obținerea asistenței externe. Actualmente, țara noastră continuă să primească cu regularitate asistență din partea Organizației Mondiale a Sănătății, iar la finele săptămânii, la Chișinău va veni o cursă specială din China cu teste de coronavirus, cu medicamente și materiale medicale necesare. Totodată, țara noastră este în așteptarea unui sprijin similar și din Federația Rusă.

În încheierea briefingului care a urmat după ședință, Igor Dodon a subliniat faptul că, în pofida pandemiei, proiectele de infrastructură nu vor fi înghețate – acestea vor fi realizate în primul rând din imprimeurile externe și rezervele interne.

Total
0
Shares
Total
0
Share