Oficiul Medicilor de Familie Boșcana din raionul Criuleni a fost renovat în cadrul unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Valoarea totală a proiectului este de 926 de mii de lei, dintre care 750 de mii de lei reprezintă contribuția CNAM, iar 176 de mii de lei – surse alocate de Consiliul raional Criuleni.
Proiectul a avut drept scop îmbunătățirea calității serviciilor medicale prin reparația interioară a edificiului și modernizarea căilor de acces spre instituție, pentru a asigura un spațiu sigur, funcțional și confortabil atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.
În urma unei vizite de monitorizare a executării proiectului, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările au fost finalizate și corespund proceselor-verbale de recepție a lucrărilor executate. Nereguli în implementarea proiectului nu au fost depistate.
Lucrările efectuate au inclus demontarea tencuielilor, a placajelor din faianță și a pardoselilor, înlocuirea acestora, grunduirea, tencuirea și vopsirea pereților și tavanelor, montarea corpurilor de iluminat, a prizelor și întrerupătoarelor, reparația nișei pentru inventar tehnic și a spațiului destinat depozitării temporare a deșeurilor medicale, precum și lucrări de reparație a peretelui și a intrării în subsol, amenajarea rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.
În cadrul OMF Boșcana, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Hrușova, activează doi medici de familie, patru asistente medicale și o infirmieră, care acordă asistență medicală primară pentru peste 3.000 de locuitori ai satelor Boșcana și Mărdăreuca.