Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală a lansat o licitație internațională pentru executarea lucrărilor de extindere și modernizare a serviciilor de alimentare cu apă în raionul Rîșcani, în cadrul proiectului ”Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” (SAASM).
Potrivit ONDRL, licitația urmărește selectarea unei companii care va construi aducțiunea de apă potabilă ce va deservi localitățile Dumeni, Horodiște, Duruitoarea Nouă, Costești, Damașcani, Petrușeni și Păscăuți.
Contractul include construcția unei magistrale de aproximativ 34,7 km, instalarea unei noi prize de apă pe lacul de acumulare Costești–Stânca, precum și edificarea unei stații de tratare bazate pe tehnologie de ultrafiltrare. Traversarea lacului va fi realizată prin foraj orizontal dirijat (HDD).
Proiectul mai prevede montarea a trei stații de pompare, șapte stații de clorinare, implementarea unui sistem SCADA și instalarea altor echipamente esențiale. În satul Păscăuți va fi construită și rețeaua de distribuție a apei, cu o lungime totală de 11,2 km.
Licitația este deschisă atât companiilor naționale, cât și celor internaționale eligibile conform criteriilor Băncii Mondiale.
Lucrările urmează să fie realizate în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.
Dosarele pot fi depuse până la 27 ianuarie 2026, ora 11:00, la sediul Unității de implementare SAASM din Chișinău, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 57/1.
Subproiectul este implementat în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord.