ONU bate alarma: Temperatura medie globală va crește cu 3°C până la finalul secolului

ONU avertizează că limitarea încălzirii globale la 1,5°C este imposibilă în lipsa reducerii imediate și drastice a emisiilor de carbon, scrie Biziday.ro

Temperatura medie globală va crește cu 3°C peste nivelul preindustrial până la finalul secolului, cu consecințe catastrofale pentru omenire.

Potrivit raportului ONU, emisiile de gaze cu efect de seră în 2023 au fost cele mai mari înregistrate vreodată, iar rata de creștere din 2022 a fost aproape de două ori mai rapidă decât în ​​deceniul anterior pandemiei. Tendința arată că lumea se află spre o încălzire potențial catastrofală de 3,1 C în acest secol.

“A sosit momentul crizei climatice. Avem nevoie de o mobilizare globală la scară înaltă și într-un ritm mai accelerat decât până acum. Obiectivul de 1,5°C (stabilit în urma Acordului de la Paris) va fi în curând un punct mort. Îndemn fiecare națiune: vă rog să încetați cu vorbele goale. Profitați de viitoarele discuții COP29 de la Baku, Azerbaidjan, pentru a intensifica acțiunile voastre acum și pentru a face tot ce este posibil pentru a păstra pragul de 1,5°C” transmit cei de la ONU în cel mai nou raport legat de criza climatică.

Raportul arată că, dacă țările nu se angajează în mod colectiv să reducă cu 42% emisiile până în 2030 și cu 57% până în 2035, limita de 1,5 grade Celsius “va fi atinsă în doar câțiva ani”.

Specialiștii atrag atenția că, până la sfârșitul secolului, temperatura medie globală va avea o creștere uriașă și va depăși cu mult pragul de 1,5 grade Celsius, necesar pentru asigurarea unor condiții normale de trai din punct de vedere climatic. Estimările lor arată că, din cauza emisiilor uriașe de gaze cu efect de seră, planeta s-ar putea confrunta cu o creștere “inevitabilă și catastrofală” a temperaturii medii, de 3,1°C. În timp ce în mai multe țări bogate precum SUA, UE sau Marea Britanie, emisiile scad, tendința nu este suficientă pentru a compensa poluarea produsă de China, India, Indonezia, Arabia Saudită și Vietnam.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a încurajat națiunile să facă eforturi pentru a reduce emisiile – “tehnologiile existente, la prețuri accesibile, pot realiza reducerile de emisii de care avem nevoie până în 2030 și 2035 pentru a respecta limita de 1,5°C, dar numai cu o creștere a ambiției și a sprijinului” a spus acesta.

Potrivit datelor ONU, există un potențial semnificativ de reducere a emisiilor cu până la 31 de gigatone de dioxid până în 2030, ceea ce înseamnă aproximativ 52% din emisiile raportate în 2023, și cu 41 de gigatone până în 2035, ceea ce ar putea contribui la îndeplinirea obiectivului de 1,5°C pentru ambii ani.

Intensificarea utilizării energiei solare și eoliene ar putea contribui, de asemenea, cu până la 38%, iar conservarea pădurilor ar putea asigura aproximativ 20% din reducerile necesare, în ambii ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share