ONU condamnă violenţele din cadrul protestelor din Rusia. Guvernul Maiei Sandu a luat apă în gură

proteste rusia, protest violent, maia sandu rusia, relatii moldo ruse, guvernul sandu

Organizaţia Naţiunilor Unite a condamnat marţi autorităţile din Rusia, care au luat măsuri violente pentru dispersarea participanţilor la protestele de sâmbătă, cel puţin 70 de persoane fiind rănite în urma altercaţiilor cu forţele de ordine, relatează Reuters.

Reprezentanţii ONU au cerut autorităţilor ruse să permită cetăţenilor participarea la proteste şi manifestaţii paşnice, fără restricţii.

„În momentul în care gestionezi mulţimi de oameni, în Rusia sau în altă parte, folosirea forţei de către poliţişti trebuie să fie proporţională cu ameninţarea existentă, dacă există una, şi trebuie folosită doar ca măsură finală”, a declarat un purtător de cuvânt al ONU.

Peste 1.000 de persoane au participat sâmbătă la un protest în Moscova, organizat faţă de regimul preşedintelui rus Vladimir Putin.

De menționat că, din partea Guvernului Republicii Moldova nu a existat nici o reacție de condamnare a măsurilor violente aplicate de forțele de ordine de la Moscova împotriva protestatarilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share