Începând de vineri, 30 mai, toate operațiunile aeriene ale Aeroportului Internațional Chișinău au fost transferate pe pista alternativă, ca urmare a lucrărilor de mentenanță desfășurate pe pista principală. Renovările sunt programate să dureze până pe 12 iunie.
Potrivit Autorității Aeronautice Civile, pista alternativă nu este dotată cu sisteme instrumentale de aterizare, ceea ce ar putea duce la redirecționarea zborurilor, în caz de condiții meteorologice nefavorabile, precum ceață densă.
Decizia a fost luată de administrația aeroportului, în contextul necesității menținerii siguranței operaționale și al prognozelor meteo favorabile, care permit efectuarea lucrărilor fără perturbări majore în programul de zbor.
Călătorii sunt îndemnați să verifice statutul zborurilor înainte de deplasarea spre aeroport, consultând sursele oficiale ale companiilor aeriene sau ale aeroportului.