Apropo de „criteriile de integritate” ale Maiei. Nimeni nu spune că trebuie să tolerăm şi să votăm oameni politici corupţi şi dubioşi. Dar mecanica aplicării acestor „criterii” este stupidă: ea îi exclude din start pe membrii care fac „selecţia” şi îi consideră din start, a priori şi fără nicio dovadă „integri” pe reprezentanţii „societăţii civile” care vor participa la „selectarea candidaţilor”. Această viziune asupra lucrurilor vine din post-politica actuală, care abandonează lupta de idei şi consideră că puterea trebuie transferată „specialiştilor”.
Or e de rîs ca „selecţia” să fie făcută de un Andrei Năstase, spre exemplu, lider al partidului DA, care este bănuit de reprezentarea intereselor dubioşilor afacerişti Victor şi Viorel Ţopa, cu unul dintre ei fiind şi rudă directă! Sau de la partidul PAS „selecţia” să fie realizată de un Vadim Pistrinciuc spre exemplu, un ins care face bravadă din amiciţia cu comunistul Mark Tkaciuk.
Şi ce dacă Pistrinciuc îl frecventează pe Tkaciuk, e doctor în sociologie!…
Mecanica acestor criterii exclude pur şi simplu adevărata libertate a aprecierii şi alegerii: nu CV-urile sunt ultimul criteriu, politica nu este un concurs pentru un job în multinaţională. Plină „societatea civilă” – din care vor ăştia să „selecteze” candidaţi – de japiţe „ireproşabile”. Nereprezentative. O să ajungă să se autoselecteze, scurtcircuitînd democraţia!
Politica e o luptă de idei şi caractere, nu de CV-uri. Şi e periculos să fie redusă la o autoselecţie a elitelor între ele.
Vi-l propun din nou pe Bronislav Wildstein:
„(…) Dar oare se poate într-adevăr reduce politica la trucuri de PR(…)? Acest lucru ar însemna că guvernarea nu e altceva decît arta de a ademeni alegătorii, rol la care sunt reduşi cetăţenii. Şi ar priva democraţia de orice justificare, pentru că e greu de acceptat că ea n-ar fi altceva decît avantajul celor mai şmecheri şi mai lipsiţi de scrupule dintre escroci. O asemenea imagine ar priva de sens şi politica, reducînd-o la o simplă luptă pentru putere, fără niciun fel de reguli.
Această viziune corespunde conceptului recent ajuns la modă al postpoliticii. Adepţii săi au anunţat că a trecut vremea disputelor de idei, iar ţările ar trebui gestionate la fel ca întreprinderile, adică puterea trebuie dată specialiştilor. Conform acestei concepţii, şi confruntarea de idei este trimisă la fiare vechi, iar locul său va fi luat de ALGORITMI INFAILIBILI (subl.m.), cu ajutorul cărora profesioniştii ar putea, pare-se, rezolva toate problemele publice.
În realitate, această idee, în ciuda ornamentării moderne, este incredibil de naivă, ca să nu spunem prostească. (…)
Statul nu este o întreprindere. Nici chiar o întreprindere economică nu are un singur scop prestabilit. (…) În cazul ţărilor, aceste probleme (de gestiune – n.m.) se complică incomensurabil. (…) Probleme economice nu sunt singurele cărora statul trebuie să le facă faţă. Întrebarea este cît de departe poate acesta interveni în viaţa cetăţenilor şi în ce privinţe. Pînă unde poate merge legislaţia etc. Soluţiile acestor probleme rezultă din ideile noastre. Pentru că ideile sunt formele elementare în care percepem sau curpindem lumea. Fără ele, am fi condamnaţi la un haos al impresiilor (aşa cum se întîmplă, dacă aţi observat, în Moldova – n.m.), iar reacţiile noastre n-ar putea să se ordoneze în vreo acţiune coerentă, premeditată. Ideile sunt cele care alcătuiesc sistemele de valori şi condiţionează atitudinile umane.” (Un trecut care se încăpăţînează să nu mai treacă)
autor: Marcela Tusca