Editoriale

Opinie: De ce referendumul anti-mixt este inoportun și ireal?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Din momentul adoptării legii de modificare a Codului Electoral prin care a fost schimbat sistemul electoral din proporțional în mixt,  o bună parte din cei din opoziție au început a se revolta și a încerca să facă diferite grupuri de inițiativă pentru a reveni la sistemul electoral din trecut.

Câteva grupuri de inițiativă au depus cerere pentru a fi înregistrate la CEC, dar de fiecare dată, totul s-a sfârșit cu respingerea acestei cereri.

Pentru demonstrarea faptului că un asemenea referendum este inoportun și practic imposibil voi aduce următoarele ARGUMENTE:

JURIDICE

Conform art. 144 din Codul Electoral: „(1) Referendumul republican poate fi iniţiat de: 
    a) un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. În cazul referendumului constituţional, se aplică prevederile art.141 alin.(1) lit.a) din Constituţie; ”
  Conform Constituției RM: „ (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de:
a) un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot.Cetăţeni care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20 000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative

La moment în Republica Moldova sunt cca 35 unități administrativ-teritoriale de nivelul doi, respectiv pentru ca inițiativa de referendum să aibă valoare juridică e necesar de strâns minim 360 000 semnături, deoarece o condiție esențială este faptul ca semnăturile să fie strânse din jumătate de UTA de nivelul și din fiecare aceste UTA să fie strânse cel puțin 20 000. Respectiv minimul necesar de semnături constă în 360 000, fapt care este foarte dificil, ținând cont că este necesar de a păstra reprezentativitatea.

Alt moment important este faptul că fiecare inițiativă legislativă trebuie să treacă avizul mai multor instituții și comisii specializate, fapt care este foarte greu de reglementat prin referendum, deoarece sunt simpla anulare a votului mixt va crea un gol legislativ. Mai mult, în cadrul unui referendum nu pot fi puse chestiuni care vizează probleme diferite și ar fi necesară organizarea de plebiscite pentru fiecare problemă în parte, iar ținând cont de faptul că pentru abrogarea sistemului mixt e necesară o ingerință într-o sferă foarte largă de acte normative, acest fapt devine practic imposibil.

Comisia de la Veneția a spus în repetate rânduri că sistemul electoral e un drept suveran al fiecărui stat, dar totodată trebuie să fie respectate niște standarde, care au fost în mare parte implementate în a 2-a lectură la care s-a adoptat sistemul mixt. După Moldova și Italia a adoptat un sistem mixt (cât de ironic nu ar fi sunat pentru cei care criticau însăși sistemul acesta) respectiv, acest sistem este unul aplicabil și compatibil cu standardele Comisiei de la Veneția, iar critica adusă de multe ONG-uri și partide, de multe ori are tentă politică și nu e bazată pe careva norme juridice.

ECONOMICE

Conform declarațiilor lui Iurie Ciocan, fostul Președinte al CEC, alegerile prezidențiale din toamna 2016 au costat 90 mln lei pentru 2 tururi.

Referendumul ar costa cca 80 mln lei, din motiv că un asemenea exercițiu este similar organizării de alegeri prezidențiale sau parlamentare. Ținând cont de faptul că la 20 mai vor avea loc alegeri locale în municipiile Bălți și Chișinău, care costă extrem de mult și alegerile Parlamentare din toamnă, până la care a mai rămas mai puțin de jumătate de an, costurile unor asemenea manevre ar putea fi mult prea mari pentru economia țării.

Prea multe cheltuieli electorale are Moldova. Acești bani ar trebui să fie investiți în infrastructură și realizarea noilor proiecte. 3 tipuri de alegeri în 4 ani e prea mult, dar dacă mai adăugăm alegeri repetate și referendumuri asta devine prea expensiv pentru o țară săracă ca Moldova.

POLITICE

Prin votarea sistemului de vot mixt, Dodon și-a tăiat creanga pe care sta. PD a procedat foarte deștept susținând proiectul înaintat de Dodon încă înainte de inițiativa lor cu votul uninominal.

Implementarea sistemului mixt  este o greșeală tactică din partea lui Dodon și un cadou forțelor pro-europene deoarece:

  • PSRM la moment are un bazin electoral extrem de mare, iar raitingul lui în sondaje depășește dublu concurenții din tabăra „pro-europeană”;
  • Dodon ar fi avut șanse reale de a obține o majoritate în Parlament fără a face alianță cu careva partide. În cazul când nu i-ar fi reușit guvernarea fără alianță, el și-ar fi unit puterile cu un partid pro-rus sau care „pune batista pe țâmbal pe integrarea în UE”;
  • PSRM nu are echipă dezvoltată, într-atât, încât să poată înainta un contracandidat destoinic în fiecare din cele 51 circumscripții electorale.

În concluzie, vedem că schimbarea sistemului electoral mixt a fost un pas strategic foarte bun, care dă șanse de câștig pro-europenilor și o greșeală mare din partea PSRM. Cei care se declară pro-europeni, dar militează împotriva sistemului mixt, în mare parte, sunt exponenții partidelor care nu au echipă și nu au capacitatea de a se mobiliza în fiecare circumscripție electorală.

Cert este una — 51 deputați aleși pe circumscripții electorale vor fi aleși direct de popor și clasa politică din țară va avea schimbări semnificative. În Parlament va fi o reprezentativitate teritorială adevărată, iar vectorul european are o șansă reală de continuitate.

Autor: Andrei Oțel.

loading...

Comments are closed.