Opinie: Putin a omorât cu propriile mâini copii din Kemerovo!

Putin a omorât cu propriile mâini copii din Kemerovo

Sute de copii (și nu zeci cum vor să arate), inclusiv maturi, au ars de vii, majoritatea încuiați în sălile de film, într-un centru comercial din Kemerovo, Rusia.

Pe ei nu focul i-au ucis, ci cheochele celea deștepte care au încuiat sălile de film, iar acum au de trăit cu acest gând toată viața.

Pe ei nu focul i-au ucis, ci administrația incompetentă a centrului comercial cărora le-a fost drept în cot de securitatea vizitatorilor, inclusiv a personalului său, având sistemul anti-incendiu în totalmente defect și cu ieșiri de siguranță încuiate.

Pe ei nu focul i-au ucis, ci Aman Tuleyev personal cu mâna sa, fiind corupt și semnând autorizații de exploatare acolo unde nici pe departe nu trebuiau semnate. Da, anume el, pentru că într-o țară de căcat ca Rusia și cu așa regim, nici un fâs nu trece pe lângă, fără ca el să știe. N-o să mă mir deloc dacă într-un final și el avea parte din business.

Pe ei nu focul i-au ucis, ci Putin. Da, anume Putin. La acest genocid contribuind în mod direct și toți cei care acum câteva săptămâni aruncau sute de buletine în urnele de vot pentru el. Anume Putin a semănănat și a crescut acest sistem corupt.

Într-un final, pe ei nu focul i-au ucis, ci comunismul, socializmul și tot sistemul sovietic de educație și gândire de căcat. De ce să investești miliarde în educație și tehnologii moderne de a face față situațiilor excepționale, dacă te poți mândri cu un război în care de facto toți au pierdut și poți investi în bombe și rachete ca să arăți lumii ce coaie mari ai, pe care nimeni niciodată n-o să ți le sugă la ce regres tehnologic și social ai ajuns.

Apu ce domn președinte Dodon Igor, cum poate fi Moldova prieten cu așa o țară rămasă cu trup și suflet în al 2-lea război mondial și care e gata să-l declanșeze pe al 3-lea? Cum putem fi prieteni cu o țară care își ucide propriii copii și le mai dă comandă la toți să tacă, iar orice modalitate de protest e sancționată penal?

autor: Grigorii Duca, facebook

Total
0
Shares
Total
0
Share