Într-o postare pe Facebook, analistul Petru Bogatu a explicat de ce atacă atât de des Federația Rusă și conducerea de acolo.
După spusele lui Bogatu:
1. Actuala Rusie este succesoarea de drept a URSS care a anexat acest teritoriu în câteva rânduri, iar asta o națiune sănătoasă, deși iartă, nu uită.
2. Rusia lui Putin, ca și Rusia țarilor practică panslavismul și tocmai de aceea este o putere primejdioasă pentru români. Marii noștri înaintași au lămurit această problemă cu vârf și îndesat („Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român” . Mihai Eminescu).
3. Kremlinul a pornit un război împotriva noastră în 1992, ocupă încă estul Republicii Moldova, menținându-și abuziv prezența militară în Transnistria.
4.Noua Rusie nu s-a dezbărat de sechelele imperiale și nu renunță la tentativele de a ne readuce pe orbita ei.
5. Moscova a purtat în ultimii 20 de ani două războaie economice împotriva noastră.
6.Rusia a declanșat al doilea război rece pe mapamond, fapt asupra căriua am atenționat încă după discursul lui Putin de la Munchen din 2007.
7. Moscova, prin anexarea Crimeii și declanșarea războiului în Ucraina, a încălcat dreptul internațional, demonstrând că este o putere agresivă și periculoasă în nemijlocita noastră apropiere.
8. Rusia se află sub sancțiuni internaționale, deoarece constituie o amenințare la adresa ordinii mondiale.
9. Moscova este stăpânită de o autocrție care încearcă să se reproducă în alte țări, mai cu seamă în fostele republici sovietce. Și cum orice regim opresiv îmi repugnă, nu am cum să-l trec cu vederea.
10. În fine, Federația Rusă crează zilnic o puzderie de evenimente, cele mai multe dintre fiind dezagreabile.
Există și alte motive pentru care Rusia cade adesea sub examenul critic al subsemnatului. Cred însă că și ceea ce am spus este suficient pentru a satisface curiozitatea postacilor contrariați.