Este greu să taci. Dar este mai bine. O învăţătură de-a lui Socrate spune că înainte de a spune ceva, să trecem acea informaţie prin trei porţi: „este adevărat?“, „este necesar?“ și „o vei spune cu blândeţe?“. Răspunsul „da“ la toate trei dezleagă vorbirea; altfel, nu.
Decât orice. Decât orice, tăcerea este mai bună, aproape mereu. Paradoxal, oamenii înţeleg cel mai bine mesajul tăcerii.
- Când taci și zâmbești din inimă, comunici iubire.
- Când taci și prinzi de mână, comunici suport și prezenţă.
- Când taci și dai din cap, spui despre dezaprobare.
- Când taci și te apleci înainte, cauţi să asculţi mai mult, în semn de încurajare a destăinuirii.
- Când taci pasiv… știm cum e, cam cu toţii.
- Când taci ca să nu minţi… acesta este un pas bun spre spunerea adevărului, la un moment dat, când va veni curajul în inimă.
…iar când ești rănit, mai bine taci și încerci să ierţi. Sau când ești părăsit, mai bine nu spui nimic și îţi îndrepţi gândul spre Dumnezeu, că vei afla curând cum să îţi duci zilele care par de nedus în singurătate. Nimic nu durează în suflet în afară de iubirea adevărată, dar pe aceasta greu o primim și și mai greu o distingem. Nimic nu este cu adevărat de nedus.
Când ne destăinuim cuiva, persoana aceea rămâne cu gândul și cu destăinuirea noastră; după o vreme, noi fie uităm ce am spus, fie nu ne mai pasă, pentru că am trecut de stadiul acela emoţional și nu mai simţim cum simţeam când am vorbit. Însă prietenului căruia i-am vorbit, starea îi rămâne și el ne privește din același punct; comunicarea dintre noi, când ne întâlnim, continuă de pe paliere diferite și astfel nu ne mai înţelegem cu adevărat…
Ce știm deja, din experienţă, că va trece prin noi, să lăsăm să treacă în tăcere. Să fim conductori și să lăsăm să curgă. „Dare to let go“ scrie pe oglinda mare din holul intrării în casa mea (sau din holul de ieșire; depinde de direcţia în care te afli cu spatele…).
„Greșelile mari se iartă cu vorbe puţine“, spune Ieromonahul Savatie Bastovoi în „A iubi înseamnă a ierta“. Și tot cu vorbe puţine se trece prin marile schimbări din viaţă, a cărei singură certitudine este schimbarea. Pe aceasta este bine să o pregătim lucid, fără prea mult zgomot și poveste. Părerile necerute vin, de multe ori, din nevoia celor care le dau, nu din nevoia ta, că nu le-ai cerut…
Tăcerea este bună.
Tăcerea este și o unealtă de detectare a existenţei iubirii, așa cum este detectorul de ţiţei. „Pune doi oameni care nu au dragoste între ei să stea unul lângă celălalt și să nu vorbească. Pune și alţi doi care au dragoste între ei să stea unul lângă celălalt și să nu vorbească nici ei. Cum se vor simţi unii și cum se vor simţi ceilalţi? Nici primii să nu vorbească, nici ceilalţi.
Însă aceștia din urmă vor vorbi cu «tăcerea», fiindcă va exista comunicare între ei. Dimpotrivă, ceilalţi nu vor putea comunica, fiindcă între ei va există «izolaţie».“ Când nu există dragoste, se poate ca doi oameni să se afle aproape unul de celălalt, dar totuși să fie depărtaţi. Învăţătura aceasta atât de clară aparţine Părintelui Paisie Aghioritul.
autor: Nina Brătfălean (conduce echipa de brand management a BMW Group Român)
sursa: Forbes.ro