Procuratura municipiului Chișinău anunță condamnarea unui tânăr de 24 de ani pentru două jafuri comise în sectorul Centru al capitalei.
Prin sentința instanței de judecată, pentru concurs de infracțiuni, inculpatul a fost condamnat la șase ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. La această pedeapsă a fost adăugată parțial o condamnare anterioară pronunțată în 2025, fiind stabilită definitiv o pedeapsă de opt ani de închisoare.
Potrivit procurorilor, primul jaf a fost comis în seara zilei de 26 februarie 2023. Inculpatul a observat în centrul Chișinăului o femeie care se deplasa cu ajutorul unei cârje, având un picior fracturat. Profitând de faptul că victima avea dificultăți de mobilitate și nu se putea apăra, acesta a urmărit-o, a atacat-o din spate, a imobilizat-o și a doborât-o la pământ, după care i-a sustras telefonul mobil, în valoare de 3 600 de lei, și a fugit.
În seara următoare, la 27 februarie 2023, tânărul a acționat împreună cu alți complici, într-un dosar separat. Cei trei au observat un bărbat pe stradă și au decis să-l jefuiască. Inculpatul l-a lovit în zona capului și l-a imobilizat, ținându-l de gât, timp în care complicii au sustras un telefon mobil în valoare de 7 800 de lei, 1 200 de lei în numerar, două sacoșe cu produse alimentare și alte bunuri personale.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut vina, a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a declarat că regretă faptele comise, exprimându-și intenția de a repara prejudiciul cauzat victimelor.
Procuratura precizează că acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind condamnat anterior pentru mai multe furturi, răpirea unui mijloc de transport, conducerea unui vehicul în stare de ebrietate și escrocherie.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în condițiile legii. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție.



