Opt certificate Covid-19 și un permis de conducere cu semne de falsificare au fost depistate la trecerea frontierei de stat, în ultimele 72 de ore

Opt certificate Covid-19 și un permis de conducere cu semne de falsificare au fost depistate la trecerea frontierei de stat, în ultimele 72 de ore. Documentați pentru uz de fals în acte sunt opt conaționali și un cetățean al Ungariei. Toate cazurile au fost înregistrate pe sensul de intrare în Republica Moldova, în PTF Cahul, PTF Giurgiulești-Galați, PTF Leușeni și PTF Sculeni.

În Direcția regională SUD, polițiștii de frontieră au raportat despre depistarea a trei locuitori ai raioanelor Briceni, Bălți și municipiului Chișinău, care au prezentat certificate de vaccinare împotriva Covid-19, cu semne clare de falsificare. A fost confirmată neveridicitatea acestora, în urma efectuării unor verificări în baza de date, unde s-a aflat că bănuiții nu se aflau în țară la data vaccinării și a eliberării certificatelor moldovenești.
Cetățeanul Ungariei, care a prezentat permisul de conducere falsificat, se aflat în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, urmând să ajungă în Ucraina. În timpul verificării actelor de călătorie ale străinului, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere, care ar fi emis din numele autorităților competente ucrainene, prezintă unele suspecții. După cercetarea amănunțită s-a stabilit că actul este falsificat. La cele depistate, bărbatul a declarat că permisul și l-ar fi perfectat anul trecut, în timp ce se afla în vacanță în Ucraina. Prin intermediul unei cunoștințe s-ar fi înscris la un curs de instruire auto, iar după trei săptămâni ar fi obținut permisul ucrainean, pentru care a achitat și suma de 400 de euro. Ca urmare a celor constate, persoana a fost înlăturată de la conducerea autoturismului.

În Direcția regională VEST, pe numele a cinci bărbați moldoveni au fost inițiate documentări pentru uz de acte neveridice. Patru certificate de vaccinare și un test negativ la Covid-19 au fost ridicate la trecerea frontierei de stat pe motiv că prezentau indici de falsificare. Pentru a nu fi plasați în regim de autoizolare, patru dintre călători s-au declarat persoane imunizate, iar al cincilea a înmânat un test cu rezultat negativ la Covid-19. Toate actele aveau însemnele unor instituții medicale din Republica Moldova. În urma verificărilor s-a stabilit că deținătorii certificatelor de vaccinare nu se aflau în țară în ziua imunizării.

Pe numele tuturor persoanelor vizate s-au întocmit procese verbale de constatare a ilegalităților. Cercetările vor continua până la elucidarea circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanelor implicate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share