Politică externă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, îngrijorată de relaxarea restricţiilor în unele ţări care găzduiesc meciuri de la EURO 2020

Pinterest LinkedIn Tumblr

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat marţi îngrijorarea cu privire la relaxarea restricţiilor în unele ţări care găzduiesc meciuri de la EURO 2020 şi a cerut reacţii rapide după creşterea numărului de cazuri de coronavirus în apropierea mai multor stadioane ale competiţiei, transmite Agerpres.

„În câteva din oraşele gazdă, cazurile de Covid-19 sunt deja în creştere în zonele unde se joacă meciurile”, a afirmat Robb Butler, director executiv al OMS Europe, într-o declaraţie scrisă către AFP.

OMS, care nu a menţionat oraşe sau ţări, deplânge mai ales faptul că „unele stadioane care găzduiesc turneul cresc în acest moment numărul spectatorilor autorizaţi să vadă un meci”.

Autorităţile britanice au anunţat marţi că peste 60.000 de spectatori vor fi prezenţi pe Wembley la semifinalele şi finala competiţiei, în loc de 40.000 prevăzuţi iniţial.

UEFA a cerut guvernului britanic o relaxare a restricţiilor de circulaţie legate de Covid-19 pentru 2.500 de VIP-uri aşteptate la finala de pe 11 iulie, iar presa a relatat că forul fotbalistic european a ameninţat cu mutarea unor meciuri.

În sectoarele unde contagiunea este în creştere, OMS Europe a cerut să se acţioneze rapid.

„Trebuie să acţionăm rapid (…) dezvoltând testele şi secvenţierea, intensificând urmărirea contactelor şi accelerând vaccinarea în rândul persoanelor vulnerabile şi cu un grad ridicat de risc”, a indicat ea.

În Danemarca au fost detectate 29 de cazuri legate de meciurile de la EURO care se dispută la Copenhaga, au anunţat marţi autorităţile daneze.

Este vorba de cazuri în care „persoana era bolnavă în timpul meciului sau a fost infectată în timpul acestuia”, a declarat o responsabilă a autorităţii sanitare, Anette Lykke Petri, într-un briefing de presă. „Teoretic, ar putea exista mai multe persoane infectate”, a adăugat ea.

În Danemarca, începând din 17 iunie sunt acceptaţi 25.000 de spectatori, faţă de 16.000 prevăzuţi iniţial.

Budapesta este singurul oraş de la EURO unde meciurile au loc cu stadionul plin. Dublin şi Bilbao au fost retrase de pe lista oraşelor gazdă deoarece nu au putut îndeplini condiţiile impuse de UEFA.

Dintre oraşele organizatoare, Sankt Petersburg a anunţat în ultimele zile o creştere a numărului, în timp ce Sevilla a înregistrat o scădere. La Roma, autorităţile italiene au anunţat că niciun caz de Covid detectat nu are legătură cu competiţia.

Dacă situaţia epidemică s-a îmbunătăţit în Europa, cu o scădere a numărului de cazuri şi de decese de mai bine de două luni şi relaxarea recentă a restricţiilor, OMS nu a încetat să ceară prudenţă.

„Suntem departe de a fi în afara pericolului”, a avertizat la începutul lui iunie Hans Kluge, director al regiunii Europa ce reuneşte 53 de teritorii, dintre care unele sunt situate în Asia Centrală.

loading...

Comments are closed.