OrheiLand rămâne închis, anunță IGP

OrheiLand, Ilan Shor, Ilan Șor, Șor, parc de distracții, parc de distracții la Orhei

Inspectoratul General al Poliției (IGP) susține că prin desfășurarea protestului de duminică, 5 iulie, organizat de Partidul Politic Șor, privind activitatea parcul de distracții „Orheiland”, „încalcă abuziv legea, instigă cetățenii la nerespectarea măsurilor de protecție, chemând oamenii la încălcarea normelor de profilaxie și supun riscului viața și sănătatea oamenilor”.

Printr-un comunicat de presă, IGP atenționează că peste 150 de participați la o acțiune de protest organizată la Orhei, au fost supuși riscului de infeției, chiar dacă Hotărârea nr.17/2020, pct.5 a Comisiei Naționale admite posibilitatea întrunirilor de maxim 50 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție anti – COVID și completarea fișei epidemiologice.

„Poliția anunță că documentează toate acțiunile, prin care au fost admise încălcări ale restricțiilor stabilite de cadrul normativ, iar persoanele responsabile/organizatorii vor fi atrași la răspundere în modul stabilit de lege”, menționează IGP.

Activitățile centrului de agrement – parcul de distracție „Orhei Land” nu au fost reluate și acest lucru nu se va întâmpla până când nu va fi luată o decizie de CNESP.

La moment este permis accesul cetățenilor la plimbări în aer liber și alte activități care le permit păstrarea distanței sociale, dar, rămâne sistată activitatea utilajelor de distracții (tobogan, carusel, etc.) care nu oferă păstrarea unei distanțe sociale, fapt care supune copiii riscului de infectare.

„Precizăm că exemplul adus societății, în care reprezentanții politici fac comparație între parcurile de distracții și cele publice, este unul absolut nepotrivit. Menționăm că în cele publice toate utilajele pentru distracții, care presupun aglomerații, nu funcționează în această perioadă, iar Poliția monitorizează aceste locații în permanență. La această oră, niciun parc de distracții din țară nu își desfășoară activitatea”, precizează IGP.

Potrivit Hotărârii nr.17 din 23 iunie curent este interzisă aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane, precum și aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement.

Sursa: zdg.md

Total
0
Shares
Total
0
Share