PA și CNA anunță percheziții într-un dosar de fraudă la construcția unui parc din Brăviceni

Astăzi, 30 iulie 2024, Procuratura Anticorupție cu suportul operativ al Centrului Național Anticorupție (CNA), desfășoară o serie de acțiuni în cadrul unei cauze penale de amploare. Urmărirea penală în cauza nominalizată se află în exercitarea Procuraturii Anticorupție, iar la această cauză au fost conexate alte două dosare penale, inițiate în baza infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (6) și art. 332 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

Din materialele administrate în cadrul procesului penal rezultă că, în perioada 2023-2024, persoane publice din cadrul Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică (INST), în colaborare cu factori de decizie ai unui agent economic și reprezentanți ai Primăriei s. Brăviceni, r-ul Orhei, au utilizat situația de serviciu pentru a obține, prin abuz de încredere și inducere în eroare, suma de 6 373 710 MDL. Acești bani urmau a fi alocați din bugetul de stat al Republicii Moldova prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, pentru lucrările de construcție la obiectivul „Amenajarea parc rural din satul Brăviceni raionul Orhei”. În martie 2024, s-a semnat procesul-verbal de control al volumelor și costurilor lucrărilor, cu data din 30.01.2024, unde au fost acceptate lucrări fictive neefectuate de agentul economic.

În prezent, Procuratura Anticorupție și CNA desfășoară acțiuni pentru stabilirea și documentarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere penală. În acest sens, au fost efectuate 12 percheziții la domicilii, birouri și autovehicule. Au fost identificați 7 bănuiți: un inspector INST, un fost director interimar INST, un primar, un angajat al Primăriei, un responsabil tehnic din cadrul Consiliului raional Orhei, un devizier și un administrator al SRL.

Dacă instanța va stabili vinovăția persoanelor implicate, acestea riscă până la 15 ani de detenție și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe o perioadă de până la 5 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share