Alte știri

Pacienţii cu COVID-19 pot fi contagioşi cu trei zile înainte de apariţia primelor simptome

Pinterest LinkedIn Tumblr

Pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19 pot expulza sau elimina prin excreţii coronavirusul infecţios cu două sau trei zile înainte de apariţia primelor simptome, arată un studiu publicat miercuri de revista ştiinţifică Nature Medicine, scrie Agerpres.

Măsurile de control a răspândirii infecţiei se bazează în prezent pe timpul scurs între cazuri într-un lanţ de transmisie (interval în serie) şi perioada de incubaţie (perioada de timp dintre infectare şi apariţia simptomelor la un pacient).

Dacă intervalul în serie este mai mic decât perioada de incubaţie, acest lucru arată că transmiterea poate să fi intervenit înainte de dezvoltarea simptomelor, prin urmare măsurile de control care sunt aplicate acum ar putea să nu fie cele corecte, potrivit studiului citat.

Pentru îmbunătăţirea lor şi a evita răspândirea infecţiei, Eric Lau, cercetător la Universitatea din Hong Kong, şi colegii lui au studiat intervalurile de timp ale propagării virusului la 94 de pacienţi cu COVID-19 internaţi la Spitalul Popular din Guangzhou, China.

Cercetătorii au recoltat probe bucale de la aceşti pacienţi din momentul în care au apărut simptomele şi după 32 de zile şi au descoperit că pacienţii aveau o mai mare încărcătură virală la debutul simptomelor.

Într-un studiu paralel bazat pe date publice disponibile, cercetătorii au analizat caracteristicile contagierii COVID-19 la 77 cupluri de pacienţi (perechi de transmitere) cu o legătură clară epidemiologică, altfel spus cu o înaltă probabilitate de infectare a partenerului.

Pornind de la acest studiu, cercetătorii au dedus că această contagiere s-a produs cu două sau trei zile înainte de apariţia simptomelor.

Autorii avertizează, totuşi, că studiul se bazează pe memoria pacienţilor şi amintirea primelor simptome, ceea ce ar putea denatura informaţiile.

loading...

Comments are closed.