Până în 2030, Republica Moldova se va pregăti pentru integrarea completă în spațiul vamal european

Până în 2030, Republica Moldova se va pregăti pentru integrarea completă în spațiul vamal european, ceea ce va facilita comerț transfrontalier fără bariere, va reduce birocrația pentru mediul de afaceri, va crește competitivitatea economiei și va atrage investiții.

În acest sens, Guvernul a aprobat Programul național și planul de acțiuni pentru digitalizarea procedurilor vamale și integrarea sistemelor informaționale ale Serviciului Vamal cu cele ale Uniunii Europene.

Programul prevede modernizarea infrastructurii vamale, prin implementarea de echipamente și sisteme informaționale noi, pentru asigurarea schimbului rapid și securizat de date cu autoritățile vamale ale UE. Totodată, personalul vamal va fi instruit pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii și adaptarea proceselor de lucru.

Digitalizarea procedurilor vamale va sprijini mediul de afaceri, va reduce timpul și costurile operatorilor economici pentru vămuirea mărfurilor și va facilita accesul întreprinderilor moldovenești pe piața europeană.

De asemenea, utilizarea soluțiilor informaționale avansate va spori securitatea la frontieră, permițând identificarea rapidă a bunurilor suspecte și combaterea traficului ilegal.

Total
0
Shares
Total
0
Share