Papa Francisc, primul mesaj după trei săptămâni de spitalizare: ”Vă mulțumesc pentru rugăciuni”

Papa Francisc a transmis primul său mesaj după 21 de zile de spitalizare la Policlinica Gemelli din Roma, unde este tratat pentru o pneumonie bilaterală. Într-un scurt mesaj audio în limba spaniolă, Suveranul Pontif a dorit să le mulțumească credincioșilor care s-au rugat pentru sănătatea sa, informează telegraph.md, cu referire la Il Fatto Quotidiano.

”Vă mulțumesc din inimă pentru rugăciunile voastre pentru sănătatea mea. Vă însoțesc de aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze și Fecioara Maria să vă ocrotească. Mulțumesc”, a transmis Papa Francisc în 6 martie, într-un mesaj difuzat la începutul rugăciunii rozariului pentru sănătatea sa, organizată zilnic la inițiativa Secretariatului de Stat al Vaticanului.

Vaticanul a explicat că Suveranul Pontif a fost profund impresionat de mesajele de sprijin primite în ultimele săptămâni și a dorit să își exprime recunoștința față de credincioși. Totodată, prin această comunicare, Papa a pus capăt zvonurilor false despre moartea sa, vehiculate în spațiul public de la începutul spitalizării.

Potrivit buletinului medical emis de Vatican, starea de sănătate a Papei Francisc rămâne stabilă. ”Și astăzi (6 martie – n.r.), nu au fost înregistrate episoade de insuficiență respiratorie. Sfântul Părinte a continuat cu succes fizioterapia respiratorie și motrică. Parametrii hemodinamici și analizele de sânge sunt stabile. Nu a avut febră. Medicii mențin încă prognosticul rezervat”, a precizat Sala de Presă a Sfântului Scaun.

De asemenea, s-a anunțat că următorul buletin medical va fi publicat sâmbătă, 9 martie, o decizie care nu a fost primită cu entuziasm de jurnaliștii acreditați pe lângă Vatican. Între timp, Papa Francisc își continuă activitatea, alternând momentele de rugăciune și odihnă, iar înainte de prânz a primit Sfânta Euharistie.

Total
0
Shares
Total
0
Share