Parcul de la intersecția str. Sarmizegetusa și bd. Cuza Vodă din capitală va fi reabilitat. Ce lucrări vor fi efectuate

Lucrărilor de reabilitare a parcului de la intersecţia str. Sarmizegetusa şi bd. Cuza Vodă au început. Potrivit primarului general Ion Ceban, terenul de 4,4 ha din str. Sarmizegetusa va prinde viaţă.

Edilul spune că acesta este un spaţiu verde foarte frumos din sectorului Botanica, doar că neamenajat.

„Lucrările de reabilitare includ: reparaţia capitală a reţelelor inginereşti, amenajarea aleilor pietonale, amenajarea trotuarelor, instalarea sistemului de irigare, instalarea sistemului de iluminat public, amenajarea unei zone de expoziţii unde se vor desfăşura evenimente, instalarea mobilierului urban, wi-fi, montarea camerelor de supraveghere video, amenajarea terenului de joacă pentru copii, amenajarea unui teren de fitness, un teren amenajat pentru plimbarea câinilor, amenajarea locurilor de parcare și montarea unui WC”, punctează Ceban.

Lucrările vor fi executate de un agent economic, care și-a luat angajamente față de oraș.

„Locuitorii din toate sectoarele capitalei merită să aibă acces la spaţii verzi amenajate, unde să îşi poată petrece frumos timpul liber”, a conchis edilul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share