Parcul de troleibuze din capitală va fi completat cu încă 25 de unități până la sfârșitul lunii mai

Parcul de troleibuze din capitală urmează a fi completat cu șapte troleibuze articulate, procurate din Austria, or. Salzburg, și 18 troleibuze, procurate din Riga, până la sfârșitul lunii mai, curent.

Toate troleibuzele vor fi verificate atât tehnic cât și estetic şi va fi asigurată mentenanța. La momentul actual, flota Regiei Transport Electric Chişinău, constituie circa 400 de troleibuze, iar pana la sfârșitul anului va fi suplinită cu încă 43 de troleibuze, procurate recent din Riga.

”Astăzi pe străzile Capitalei nu mai circulă autobuze vechi, mai avem doar câteva troleibuze, vreo 10 și locuitorii simt diferența. Continuăm să mai aducem transport public”, a menţionat primarul, Ion Ceban, în cadrul şedinţei operative a serviciilor municipale.

În context, a fost menționat faptul că întreprinderile RTEC şi PUA angajează șoferi, iar salariile variază între 12 mii – 20 de mii de lei.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share