Parlamentar german: Avioanele rusești care încalcă spațiul NATO ar trebui doborâte

Un parlamentar german a sugerat că avioanele de luptă rusești care intră ilegal în spațiul aerian NATO ar trebui doborâte. Jürgen Hardt, purtătorul de cuvânt al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) pentru politică externă din Bundestag, a declarat pentru grupul media RND că „aceste provocări și teste din partea Rusiei se vor încheia doar dacă vom răspunde clar la toate încălcările militare ale frontierei.”

”Alternativa ar fi ca logica războiului rusesc să continue să escaladeze. Acum sunt încălcări ale spațiului aerian, în curând va fi bombardarea unor anumite ținte, apoi vor veni soldații ruși”, a adăugat Hardt.

Declarația vine după ce, în perioada 19–20 septembrie, trei MiG-31 ruși au intrat în spațiul aerian al Estoniei timp de aproximativ 12 minute. Estonia a invocat articolul 4 din Tratatul NATO și a cerut consultări cu aliații, considerând intruziunea o amenințare la adresa securității sale. NATO a interceptat aeronavele rusești cu avioane aliate, iar Moscova neagă încălcarea, susținând că aparatele zburau peste ape neutre.

Apeluri similare au fost lansate și de politicieni din alte state europene. Ministrul apărării al Lituaniei, Dovilė Šakalienė, a afirmat că obiectivele care încalcă spațiul NATO trebuie doborâte, amintind de precedentul din 2015, când un Su-24 rus a fost doborât de Turcia. În Cehia, președintele Petr Pavel a susținut că doborârea unui avion care încalcă spațiul aerian aliat ar fi un răspuns ”adecvat” pentru a transmite unui agresor că a depășit linia permisă.

Reacțiile vin pe fondul unei serii de incidente regionale, inclusiv intruziuni aeriene și incursiuni cu drone, care au tensionat flancul estic al NATO și au determinat întărirea prezenței aeriene aliate în Marea Baltică.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share