Parlamentarii bulgari s-au bătut în timpul dezbaterii bugetului

O altercație fizică a avut loc miercuri, 17 decembrie, în Parlamentul de la Sofia, în timpul dezbaterilor privind proiectul bugetului de stat.

Incidentul a izbucnit pe fondul tensiunilor politice dintre opoziția și majoritatea parlamentară. Deputații alianței electorale Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică (PP-DB) au acuzat guvernul că încearcă să impună un ”buget al jafului”, care ar urma să genereze o nouă datorie masivă și să fie folosit pentru cumpărarea de voturi înaintea alegerilor.

”Îndemnăm cetățenii să iasă la proteste și să blocheze adoptarea bugetului de stat”, au declarat reprezentanții PP-DB.

În replică, partidele Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB) și Există un Astfel de Popor (ITN) au respins acuzațiile opoziției, afirmând că bugetul este necesar pentru plata salariilor, a prestațiilor sociale și menținerea stabilității financiare. Cele două formațiuni au acuzat PP-DB de iresponsabilitate politică.

Tensiunile au degenerat într-o altercație fizică după ce deputatul Radostin Vasilev, din Partidul Moralitate, Unitate, Onoare (MEȘ), l-a lovit cu pumnul pe deputatul Ghiunai Daloolu, membru al alianței electorale Mișcarea Drepturilor și Libertăților – Un Nou Început (DPC).

Autoritățile parlamentare urmează să stabilească sancțiunile disciplinare împotriva celor implicați în incident.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share