Parlamentul a adoptat modificări în Codul educației

Parlamentul a adoptat modificări în Codul educației
EnglishFrançaisРусский

Parlamentul a adoptat în lectura a doua modificări la cadrul normativ în domeniul educației, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a îmbunătăți calitatea învățământului și de a consolida sprijinul acordat elevilor și cadrelor didactice.

Printre principalele schimbări se numără eficientizarea rețelei școlare, instituirea grupelor de sprijin pentru copiii cu dizabilități și acordarea unor indemnizații tinerilor care aleg să își continue cariera în învățământul profesional tehnic.

Proiectul facilitează accesul la programe de studiere a limbii române pentru copiii reveniți din diasporă și pentru cei ai cetățenilor străini. Vor fi create clase sau grupe de suport pentru copiii cu dizabilități severe, cu un număr redus de elevi și asistate de două cadre didactice. Astfel de clase vor funcționa și în școlile auxiliare, permițând elevilor să continue studiile încă trei ani după clasa a IX-a.

Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior sau profesional tehnic angajați în instituții publice de învățământ general sau profesional tehnic ori în structurile de asistență psihopedagogică, se vor acorda indemnizații pe parcursul primilor cinci ani de activitate didactică, calculate din momentul repartizării.

Modificările prevăd reintroducerea notelor în clasa a IV-a pentru disciplinele de examen, începând cu 1 septembrie 2026. În ultimii zece ani, învățătorii au folosit un sistem de descriptori („excelent”, „foarte bine” etc.).

De asemenea, proiectul stabilește criterii clare pentru încetarea contractelor pe perioadă nedeterminată ale directorilor adjuncți și impune organizarea concursurilor publice pentru ocuparea acestor funcții. În prezent, aproximativ 39% dintre directorii adjuncți au contract pe termen nelimitat, iar 27% asigură interimatul.

O altă prevedere importantă vizează reorganizarea a 73 de școli mici, unde învață circa 1 328 de elevi, reprezentând sub 0,5% din totalul de peste 330 000 de elevi. Dintre acestea, 63 vor fi reorganizate într-un alt format instituțional. În prezent, aproape 91 de școli au mai puțin de 50 de elevi, iar 247 au sub 90 de elevi.

Elevii transferați în urma reorganizării vor beneficia de transport școlar și vor primi timp de doi ani o alocație lunară de 1 000 de lei pentru cheltuielile de deplasare. Elevilor cu cerințe educaționale speciale li se va asigura continuitatea suportului educațional și accesul la transport adaptat.

Cadrele didactice vor fi sprijinite prin reîncadrarea prioritară în instituțiile din raion, cu acoperirea cheltuielilor de transport. Profesorii care nu pot fi angajați în raion pot fi repartizați în alte regiuni, beneficiind de o indemnizație de relocare de până la 300 000 de lei.

Începând cu 1 ianuarie 2027, instituțiile de învățământ cu peste 400 de elevi vor putea administra independent resursele financiare. Directorul va gestiona bugetul și va planifica achizițiile fără a depinde de administrația publică locală. În prezent, 939 de școli au autonomie financiară, iar 172 sunt gestionate de contabilitatea organelor locale.

Alte măsuri prevăd recunoașterea și echivalarea calificărilor didactice, reglementarea gestionării căminelor studențești și instituirea unui mecanism financiar centralizat pentru internaționalizare.

Proiectul a fost supus consultărilor publice, la care au participat reprezentanți ai autorităților centrale și ai organizațiilor neguvernamentale din domeniul educației.

Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția prevederilor privind indemnizațiile pentru tinerii specialiști angajați prin repartizare, care vor deveni aplicabile de la 1 ianuarie 2027.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share