Parlamentul Republicii Moldova a votat în lectura a doua, cu 62 de voturi, proiectul de lege privind revizuirea sistemului distincțiilor de stat, în cadrul ședinței plenare de joi, 10 iulie, la Chișinău.
Noua lege prevede instituirea Ordinului Libertății și a medaliei ”Meritul Academic”, precum și modificarea sau redenumirea mai multor distincții existente, printre care ”Ordinul Gloria Muncii”, care devine ”Ordinul Muncii”, și ”Ordinul de Onoare”, care va purta denumirea ”Ordinul Onoarei”.
Proiectul urmărește modernizarea și sistematizarea distincțiilor naționale, pentru a reflecta mai bine valorile contemporane, precum democrația, educația, cercetarea și angajamentul social. Distincțiile vor fi acordate o singură dată pe an, în 27 august, de Ziua Independenței.
Documentul mai prevede și sancțiuni pentru purtarea sau tranzacționarea ilegală a distincțiilor, precum și abrogarea Legii nr. 1123/1992, care reglementa anterior acest domeniu.