Oficial

Parlamentul a ratificat Acordul de finanțare cu AID pentru implementarea Proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Parlamentul a ratificat, în ședința plenară de astăzi, Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) privind implementarea Proiectului ”Răspuns de Urgență la COVID-19”, semnat la 28 aprilie 2020.

Valoarea proiectului constituie aproape 53 de milioane de euro. Obiectivele acestuia vizează prevenirea, detectarea și răspunsul la amenințarea reprezentată de pandemia de COVID-19 în țara noastră.

Prima parte a Proiectului, în valoare de 52,3 milioane de euro, constă în asigurarea sprijinului imediat pentru a preveni declanșarea COVID-19 sau pentru a limita transmiterea locală prin aplicarea strategiilor de carantină. Măsurile incluse țin de îmbunătățirea confirmării cazurilor, consolidarea sistemului de sănătate pentru a asigura îngrijirea pacienților cu COVID-19 în faza critică și a minimaliza riscul de infectare a pacienților și lucrătorilor medicali, acordarea sprijinului social și financiar gospodăriilor, sensibilizarea factorilor de decizie și a publicului, etc.

Partea a doua, în valoare de 0,6 milioane de euro, include managementul, monitorizarea și evaluarea implementării Proiectului.

Proiectul va fi implementat timp de doi ani, până pe 30 aprilie 2022. Acesta conține condiții standarde prevăzute pentru creditele oferite de AID.

loading...

Comments are closed.